Ne pare rau, vizionarea acestei pagini nu este posibila in Internet Explorer 6, 7.
Pentru a explora continutul citynews.ro, va rugam sa downloadati unul din urmatoarele browsere:
Pentru a beneficia de experienta completa a sitului citynews.ro, va rugam sa downloadati unul din urmatoarele browsere:
Continua pe Citynews.ro
×
inchide
Go to TOP
Miercuri, 09 Mai. 2018, 16:00
2
2705

VIDEO Programul Zilelor Clujului 2018. Tema ediției este Anul Centenarului – Sărbătoarea a 100 de ani de la Marea Unire

Zilele Clujului dau startul sezonului marilor festivaluri clujene! A VIII-a ediție a evenimentului va avea loc în perioada 17-20 mai și cuprinde 5 scene, peste 100 evenimente, care se vor desfășura în peste 30 de locuri din Cluj-Napoca. Concertele și un impresionant spectacol de video mapping nu vor lipsi din program.

Video 2: 
Video 3: 
Video 4: 

Festivalul de suflet al clujenilor și-a consolidat statutul de pilon important în identitatea culturală a orașului, fiind dedicat tuturor categoriilor sociale și de vârstă. Zilele Clujului reflectă comunitatea căreia i se adresează: deschisă, creativă, dinamică.

Tema ediției 2018 este Anul Centenarului – Sărbătoarea a 100 de ani de la Marea Unire a României. Peste 100 de parteneri s-au alăturat Primăriei Cluj-Napoca în organizarea activităților și evenimentelor din program. Astfel, Zilele Clujului 2018 vor reflecta multiplele dimensiuni ce caracterizează comunitatea, la un secol de la Marea Unire, precum cultură, educație, inovare, business și sport.

Clujenii și turiștii sunt invitați să dea mână cu mână la Zilele Clujului, deoarece "CLUJUL E ȘI SĂRBĂTOARE. ȘI UNIRE".

Programul Zilelor Clujului

Piața Unirii

Joi, 17 mai, ora 13:00 - „Studenții dau culoare Clujului 2.0”, cu ajutorul pudrelor colorate ce vor fi utilizate pentru a transforma Piața Unirii într-un mozaic viu, oferind un start energic festivalului de suflet al orașului. Studenții clujeni se reunesc joi, 17 mai 2018, de la ora 11.30 pe platoul Sălii Polivalente, pentru a lua parte la Parada Studenților, eveniment care marchează încheierea anului universitar.
Începând cu ora 21:00, Piața Unirii va găzdui Seara de teatru a Zilelor Clujului. Pe scena principală a festivalului va avea loc spectacolul concert pe muzica Adei Milea, după peripețiile Bravului Soldat Švejk, scris de Jaroslav Hasek, tradus de Jean Grosu și pus în scenă de Teatrul Național Cluj-Napoca.

Vineri, 18 mai, ora 18:00 - „Rapsodia copiilor”: peste 1.000 de elevi, alături de orchestra simfonică „Young Famous Orchestra”, sub bagheta dirijorului Vlad Agaghi, vor oferi un spectacol inedit dedicat Centenarului. Seara de vineri va continua cu concertele artiștilor Antonia, Compact, The Motans și Voltaj. Un impresionant spectacol de video mapping va încheia, de la ora 22:45, a doua zi a festivalului.

Sâmbătă, 19 mai, ora 16:00 - minunata Paradă a Zilelor Clujului este unul dintre cele mai așteptate momente ale festivalului. Vom continua cu tradiționala seară de muzică clasică, devenită un punct de referință al festivalului:
19:00 - Cluj in the Groove w/ Bigg Dimm a’Band - Academia de Muzică „Gheorghe Dima”;
20:00 - Corul şi Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania” - Gabriel Bebeşelea - dirijor; Răzvan Stoica - vioară;
21:30 - Gala Operelor Clujene - Opera Națională Română Cluj-Napoca și Opera Maghiară din Cluj - dirijor: David Crescenzi, regizor: Alina Nistor, soliști: Cellia Costea, Ruxandra Donose, Ioan Hotea.

Duminică, 20 mai, ora 13:00 - în anul Centenarului Marii Uniri, ziua dedicată tradițiilor și folclorului propune un adevărat regal artistic. Interpreți consacrați precum Ionuț Fulea, Mariana Deac, Cornelia și Lupu Rednic, Furdui Iancu, Cornel Borza, Sava Negrean, Dumitru Fărcaș și Aurel Tămaș ne vor încânta cu repertorii din folclorul românesc.

De vineri până duminică (15:00 - 22:00), participanții la Zilele Clujului vor întâlni în zona centrală peste 40 de personaje create de Compania de teatru, acrobație și jonglerie Famous Art - păpuși gigant, statui vivante, personaje pe catarigi, soldăței de jucărie, copaci vorbitori, Giant Madame, norișori plutitori.

Piața Muzeului

Timp de 3 zile, Piața Muzeului va fi transformată de iluminatul arhitectural special. De asemenea, spectacolele și concertele vor completa atmosfera boemă a locului.
Ziua de sâmbătă oferă o incursiune teatrală dedicată Centenarului, inspirată din frumoasele balade, legende, mituri populare și istorice românești, care poartă numele de „Țara lui Împreună”. Piesa este pusă în scenă de Teatrul Puck.

Strada Mihail Kogălniceanu

Strada Mihail Kogălniceanu redevine principalul promotor a multitudinii de culturi ce se îmbină la Cluj. Activități din cele mai variate vor avea loc aici, în aceste zile de sărbătoare. Promenada Cărților, Festivalul Multiculturalității, Festivalul Culinar Internațional, Târguri ale meșterilor populari și ale comunităților internaționale, dar și concerte de muzică folclorică, folk, latino, orientală sunt doar câteva dintre activitățile care ilustrează, în cadrul Zilelor Clujului, diversitatea culturală caracteristică orașului nostru.

Strada Potaissa

Pe durata Zilelor Clujului, strada Potaissa se transformă într-o veritabilă scenă istorică. Taberele antice, medievale și istorico-militare vor oferi și anul acesta publicului șansa de a lua parte la diverse ateliere și demonstrații militare, care pun în scenă stiluri de viață de mult apuse.

Parcul Central „Simion Bărnuțiu” și Casino Centru de Cultură Urbană

De la activități pentru copii la piese de teatru și aventuri pline de adrenalină, Parcul Central și zona Casino se adresează celor cu suflet de copil și spirit de aventură. Zumba pe ritmuri de muzică folclorică, o expoziție de trenuri în miniatură, Fun Zone, provocări la înălțime alături de Salvamont Salvaspeo, activități ARTdealul - sunt doar câteva din multitudinea de evenimente pregătite.

Strada Iuliu Maniu

Ora 21:00 - Midnight Snack - O masă a comunității, lungă de 100 de metri, unde atmosfera va fi întreținută de muzică și de participanți, cu obiectivul de a încuraja locuitorii orașului să interacționeze și să creeze legături.

Pădurea Hoia Baciu

Festivalul vă propune o incursiune în misterioasa pădure a clujenilor, unde veți putea participa la un joc de evadare sau la un tur ghidat, dar și la proiecția unui film care conturează adevărul și legenda ce înconjoară pădurea.

Cea de-a VIII-a ediție a Zilelor Clujului propune totodată mai multe evenimente inedite, care reflectă viziunea orientată spre inovație și tehnologie a orașului, precum Hackathon-ul Code4Cluj, adresat tuturor celor pasionați de inovație, creativi și dornici să își pună expertiza în serviciul unei comunități smart; Experience Cluj, o platformă care îți permite să descoperi orașul în realitate virtuală sau EU-Asia Gateway - Conferința Internațională a Clusterelor din Transilvania.

Strada Georges Clemenceau va fi gazda unei noi ediții Artstreet, zona La terenuri va găzdui Zilele Mănășturului, pe platoul Cetățuii vor fi activități interactive în cadrul evenimentului „Atunci și acum” și multe alte locuri din oraș vor fi cuprinse de atmosfera Zilelor Clujului.

 

Articole din aceeasi categorie
Sesiunea august-septembrie a examenului de Bacalaureat începe luni, 20 august, cu probele scrise, mai exact cu cea de Limba și Literatura română.
20 Aug. 2018
09:29
0
Un urs a fost lovit mortal de o mașină pe Autostrada A1 Sibiu-Orăștie, în județul Sibiu.
20 Aug. 2018
09:19
0
În Biserica ”Sfântul Mihail” din Vinţa, veche de peste 200 de ani, apa acidă provenind din barajul de decantare a sterilului de la Valea Șesei pătrunde încet, dar sigur, acoperind zidurile și picturil
18 Aug. 2018
10:30
0
Agenţii de plasare forţă de muncă au mediat şi plasat în străinătate, în semestrul I din 2018, 19.070 de cetăţeni români, în Germania, Olanda, Austria, Spania, Anglia cu precădere, potrivit datelor pe
17 Aug. 2018
14:46
5
Biletele de călătorie vor putea fi cumpărate și utilizând telefonul mobil, prin intermediul unei aplicații dedicate în acest sens.
17 Aug. 2018
12:44
2

Post new comment

Comentarii

Becali: "Budescu el crede că ne plimbăm pe teren când vrem și că, vezi Doamne, scoate o lovitură și că... nu, tată! La Steaua, de la anul, va fi ca la CFR Cluj.
Război! Orice jucător va trebui să facă faza defensivă. Cine nu va face așa, nu va juca la Steaua, va sta pe bancă. Va lua salariul, dar va sta pe bancă”

Becali: "La FCSB va fi ca la CFR, voi aduce numai unguri la echipa, punem si nume unguresc la echipa sa nu mai fie probleme. Pe partea de barbatie schimbam conducerea, manager nu va mai fi Meme, ci barbatii tatuati care l-au maltrat in puscarie".

Adaugă comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.

Filtered HTML

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Filtered words will be replaced with the filtered version of the word.
  • Taguri HTML permiseŞ <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență vor fi șterse.

Comentarii

01 Jan. 1970
02:00
01 Jan. 1970
02:00
01 Jan. 1970
02:00
Inchide