Ne pare rau, vizionarea acestei pagini nu este posibila in Internet Explorer 6, 7.
Pentru a explora continutul citynews.ro, va rugam sa downloadati unul din urmatoarele browsere:
Pentru a beneficia de experienta completa a sitului citynews.ro, va rugam sa downloadati unul din urmatoarele browsere:
Continua pe Citynews.ro
×
inchide
Go to TOP
Miercuri, 14 Mar. 2018, 12:41
0
2065

Peste 300 de locuitori din satul Chiuiești vor avea apă potabilă. Lucrările de extindere a rețelei vor începe în scurt timp

300 de locuitori din satul Chiuiești vor avea, în sfârșit, apă potabilă.

Video 2: 
Video 3: 
Video 4: 

Consiliul Județean Cluj a emis autorizația de construire în vederea extinderii rețelei de distribuție a apei potabile în localitatea Chiuiești, pe o lungime totală de 2,12 kilometri, precum și pentru realizarea unui număr de 53 de branșamente.

Realizarea acestei investiții este necesară în condițiile în care, în momentul de față, un număr de 300 de locuitori ai satului Chiuiești, situați pe partea stângă a drumului național care leagă municipiul Dej de județul Maramureș, nu beneficiază de serviciile de alimentare cu apă potabilă.

În mod evident, arată reprezentanții CJ Cluj, lipsa apei potabile le afectează în mod negativ acestor locuitori condițiile de viață precum și protecția față de bolile cauzate de calitatea scăzută a apei.

"După finalizarea lucrării, componenta de rețea nou creată va fi preluată și integrată de către Compania de Apă Someș în sistemul public județean de distribuție, astfel încât calitatea apei de care vor avea parte noii beneficiari să fie una cât mai ridicată", a declarat Alin Tișe, președintele CJ Cluj.

Lucrările de extindere a rețelei de apă se vor realiza în acostamentul drumului național DN 18B, conducta proiectată urmând să fie racordată la rețeaua existentă de distribuție a apei aflată în administrarea Companiei de Apă Someș SA, Sucursala Dej. Concomitent cu realizarea acestei rețele edilitare, se vor executa, pentru fiecare imobil, branșamente de apă până la limita de proprietate, astfel încât accesul fiecărui consumator să fie unul cât mai facil și rapid.

 

Articole din aceeasi categorie
Joi, 18 octombrie, polițiștii din cadrul Poliţiei municipiului Dej – structurile de investigații criminale, rutieră, ordine publică, criminalistic, împreună cu polițiști din cadrul Secției 5 Poliție R
19 Oct. 2018
18:25
0
5 trupe de muzică alternativă acompaniate de orchestre simfonice unesc două stiluri muzicale diametral opuse sub același concept: ALTorchestra 100.
19 Oct. 2018
14:25
0
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj au identificat și reținut doi bărbați din județul Constanța, care au intrat fără drept în locuința unei femei din Dej și au tâlhărit-o.
19 Oct. 2018
13:49
0
România are un nou motiv de mândrie, o performanță care ne poate inspira pe noi toți.
19 Oct. 2018
11:53
0
Consiliul Județean Cluj a aprobat Planul operativ de intervenţie în timpul iernii pe drumurile judeţene din judeţul Cluj, pentru perioada 1 noiembrie 2018 – 31 martie 2019.
19 Oct. 2018
11:10
0
În urma competiției care a avut loc la nivel național privind proiectele de dezvoltare instituțională, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) a fost selectată și a câștigat un proiect în valoare
19 Oct. 2018
10:58
0

Post new comment

Adaugă comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.

Filtered HTML

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Filtered words will be replaced with the filtered version of the word.
  • Taguri HTML permiseŞ <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență vor fi șterse.

Comentarii

01 Jan. 1970
02:00
01 Jan. 1970
02:00
01 Jan. 1970
02:00
Inchide