Doi români pe numele cărora erau emise mandate europene de arestare au fost prinşi la Cluj. Unul era căutat pentru că a agresat sexual o fată de 16 ani
Polițiștii clujeni au depistat două persoane pe numele cărora erau emise mandate europene de arestare. Cei în cauză au fost arestați preventiv, urmând a fi efectuate demersuri pentru predarea acestora în Irlanda, respectiv Belgia.
Polițiștii din Huedin, în colaborare cu Serviciul de Investigații Criminale, au depistat un bărbat de 24 de ani, din Huedin, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare.
Potrivit poliţiştilor clujeni, autoritățile judiciare din Irlanda au solicitat arestarea bărbatului în vederea predării, ca urmare a emiterii unui mandat european de arestare pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală.
În anul 2014, bărbatul din Huedin, se afla în Irlanda, când a agresat sexual o minoră în vârstă de 16 ani.
Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în urma prezentării acestuia în fața Curții de Apel Cluj.
De asemenea, polițiștii din Floreşti, în urma cooperării cu polițiștii de investigații criminale din cadrul inspectoratului Cluj, au depistat un bărbat de 37 de ani, căutat de către autoritățile din Belgia.
Pe numele acestuia a fost emis, in anul 2018, un mandat european de arestare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți.
Potrivit poliţiştilor clujeni, în anul 2016, bărbatul, care este din Floreşri, a fost depistat de către autoritățile din Belgia conducând un autovehicul în care, într-un compartiment ascuns, erau transportați 5 migranți.
Bărbatul a fost arestat pentru 15 de zile de către Curtea de Apel Cluj.