Ne pare rau, vizionarea acestei pagini nu este posibila in Internet Explorer 6, 7.
Pentru a explora continutul citynews.ro, va rugam sa downloadati unul din urmatoarele browsere:
Pentru a beneficia de experienta completa a sitului citynews.ro, va rugam sa downloadati unul din urmatoarele browsere:
Continua pe Citynews.ro
×
inchide
Go to TOP
Vineri, 19 Oct. 2018, 11:53
1
2061

Clujeanul Radu Albu, singurul alpinist roman care a reușit performanța de a escalada în 2018 un vârf peste 8000 metri

România are un nou motiv de mândrie, o performanță care ne poate inspira pe noi toți. Aflat la prima lui încercare de a escalada un opt miar și neștiind exact cum va reacționa corpul lui la o astfel de provocare, efortul lui Radu a fost răsplătit din plin în dimineața zilei de 28 septembrie 2018, când, la 5:15 a.m. ora Nepalului, a ajuns cu bine pe Vf. Manaslu, la 8.163 metri.

Video 2: 
Video 3: 
Video 4: 

Este dovedit științific că organismul uman se poate adapta în condițiile de lipsă de oxigen pana la 5.950 metri, a urca mai sus de atât este un chin și un efort supraomenesc. Toți alpiniștii care se încumetă la a urca mai ales la peste 7.500 metri în așa numita „zonă a morții” își supun corpul unui efort extrem, unde pe lângă intensa pregătire fizică, motivația și genele joacă un rol crucial.

Plecat din țară la început de septembrie după o perioadă de 8 luni de antrenament intens, Radu Albu a petrecut trei săptămâni să ajungă în tabăra de bază a muntelui Manaslu și să se ajusteze la acea altitudine, făcând ture de aclimatizare repetate spre taberele superioare. La începutul celei de-a patra săptămâni, profitând de o fereastră de vreme bună, a început urcarea finală din tabăra de bază (4.900 metri) în tabăra 1 (5,800 metri) apoi în tabăra 2 (6.400 metri), tabăra 3 (6.800), în 27 septembrie ajungând în tabăra 4 la 7.400 metri, aproape de „zona morții”.

În acea noapte, după câteva ore de odihnă, a început urcarea finală, iar după aproximativ 7 ore a ajuns cu bine pe acoperișul lumii, printre primii 10 alpiniști care au pornit spre vârf în acea noapte. Coborârea a fost în schimb cruntă, mult mai grea decât ascensiunea, în primul rând datorită distanței parcurse din vârf până în tabăra de bază, 3.300 metri diferență de nivel, timp de 14 ore. În al doilea rând, după 4 zile de urcare în care a dormit maxim 10 ore, extenuarea fizică și-a spus cuvântul. Deși a fost extrem de frig, Radu nu a suferit degerături, iar bucuria de a fi realizat un vis depășește orice suferință îndurată pe parcurs.

Radu a fost singurul român din cei peste 200 de alpiniști care au primit permis de escaladare a Vârful Manaslu în acest sezon, fiind în același timp și liderul expediției internaționale din care a făcut parte. Ghid montan atestat în România, Radu Albu a redescoperit recent pasiunea pentru munte și plănuiește pentru viitor escaladarea tuturor vârfurilor peste 8.000 metri.

„Sunt un om atât de mic pe un munte așa de mare, dar tot atâta fericire am în suflet ca și muntele asta. Am fost atât de fericit că am ajuns acolo încât m-a apucat plânsul. Lacrimile îmi înghețau instant in ochi. Vroiam să strig de bucurie dar nu mai aveam energie. Eram epuizat și înghețat. În spatele meu stăteau la coadă pe vârf pentru poza finala peste 100 de suflete. Eu am fost sus printre primii pentru că am plecat printre primii. Când am urcat chiar pe ultimul metru din vârf și am realizat că sunt deasupra tuturor m-am gândit că poate în acele secunde sunt omul la cea mai înaltă altitudine de pe planetă. Nu vă pot spune sau descrie ce am simțit în cuvinte. Am simțit că nu mai sunt trup ci sunt un fel de spirit care se ridică deasupra tuturor oamenilor, necazurilor sau durerilor. Mi-a trecut frigul, am uitat de dureri și m-am simțit ca în cer… Eram în ceruri la 8.163 m. M-am uitat spre cer și i-am mulțumit lui Dumnezeu pentru că a fost cu mine, am făcut câteva poze și am coborât”, arată alpinistul clujean. 

Manaslu este un munte situat în partea central vestică a lanțului Himalaya, in Nepal, al 8- lea cel mai înalt din lume. Printre cei 14 munți peste 8,000 m, este considerat a fi un opt miar de dificultate medie. Numele lui, care înseamnă „muntele spiritului”, provine din cuvântul Sanscrit „manasa”, tradus ca si „intelect” sau „suflet”.

Planurile lui Radu nu se opresc aici, însă ne bucurăm cu toții de un început atât de promițător, îi urăm multă baftă și îl așteptăm cu mare drag acasă, la Cluj! Acum ghidează un grup spre Everest Basecamp, deci și-a revenit destul de repede. Îi puteți urmări întreaga poveste pe blog și pe pagina lui de Facebook, unde publicăm jurnalul lui de expediție: https://www.facebook.com/RaduAlbuC/

Articole din aceeasi categorie
Nico de Transilvania, o artistă româncă plecată în Anglia în urmă cu 20 de ani, se întoarce «acasă» pentru a-și lansa albumul de debut, Be One, ce conține mai multe piese inspirate din folclorul auten
16 Noi. 2018
10:09
0
Centrul de Geografie Regională al Facultății de Geografie din cadrul Universității Babeș-Bolyai organizează, începând din luna decembrie 2018, o serie de întâlniri la care vor fi dezbătute teme legate
16 Noi. 2018
08:45
0
Președintele Consiliului Județean Cluj a semnat autorizațiile de construire în vederea executării lucrărilor de alimentare cu apă a două noi localități clujene, respectiv Valea lui Cati din comuna Cea
15 Noi. 2018
12:10
0
Miercuri, 14 noiembrie, în jurul orei 12.30, jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Călățele-Fântânele, aflați în misiune de patrulare pe raza comunei Mărgău, județul Cluj, în locul cunoscu
15 Noi. 2018
08:45
2
Trupa Byron continuă seria de concerte ALTorchestra 100 care marchează 100 de ani de la Marea Unire prin unirea metaforică a două stiluri muzicale diametral opuse: rock alternativ și muzică simfonică.
14 Noi. 2018
15:02
0
Compania de Transport Public Cluj-Napoca anunță suplimentarea cu 50% a programului de transport pe linia 20 (P-ța Ștefan cel Mare – Col.
14 Noi. 2018
14:54
0

Post new comment

Comentarii

Bravo Radule, te respect si intr-un fel te invidiez pentru ce vei pasta in memoria vizuala pentru toata viata. Bafta in continuare si nu glumii niciodata cu muntele.

Adaugă comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.

Filtered HTML

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Filtered words will be replaced with the filtered version of the word.
  • Taguri HTML permiseŞ <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență vor fi șterse.

Comentarii

01 Jan. 1970
02:00
01 Jan. 1970
02:00
01 Jan. 1970
02:00
Inchide