30 de șoferi au fost prinși băuți la volan, pe drumurile din Cluj într-o săptămână
În perioada 11-17 decembrie, la nivel european s-a desfășurat acțiunea "Alcohol/Drugs", pentru combaterea evenimentelor rutiere produse pe fondul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive. La Cluj, 54 de polițiști au participat la acțiune.
Operațiunea se înscrie în Calendarul de activități al Organizației Polițiilor Europene (T.I.S.P.O.L.) pentru anul 2017 și se desfășoară simultan pe teritoriul tuturor celor 28 de state membre ale U.E.
Obiectivul general asumat de statele membre ale Uniunii Europene este de a reduce cu 50% mortalitatea din cauza accidentelor rutiere, în perioada 2010 - 2020. În această perioadă, 54 de poliţişti clujeni de ordine publică şi poliţie rutieră au executat acţiuni punctuale, în zonele sau pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat din judeţul Cluj.
Au fost controlaÅ£i nu mai puÈ›in de 2.118 conducători auto, fiind aplicate 31 de amenzi. Potrivit poliâiÈ™tilor clujeni, 30 dintre acestea au fost date pentru conducere sub influenÅ£a băturilor alcoolice. De asemenea, poliÅ£iÅŸtii au constatat 18 infracÅ£iuni la regimul rutier ÅŸi 14 infracÅ£iuni de altă natură.Â
Consumul de alcool reprezintă una din cauzele încă frecvente de conturbare a capacitatii de conducere.
- De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.
- Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.
- Legea pedepseşte aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice, iar concentraţia de alcool în sânge depăşeşte limita legală!
Consumul de alcool constituie un factor de mare risc asupra traficului rutier, influenţând în mare măsură producerea accidentelor de circulaţie!
Â