Ne pare rau, vizionarea acestei pagini nu este posibila in Internet Explorer 6, 7.
Pentru a explora continutul citynews.ro, va rugam sa downloadati unul din urmatoarele browsere:
Pentru a beneficia de experienta completa a sitului citynews.ro, va rugam sa downloadati unul din urmatoarele browsere:
Continua pe Citynews.ro
×
inchide
Go to TOP
Miercuri, 23 Iul. 2014, 18:47
7
10181

Doamne feri de ploaie, Cluju-i în băltoaie!

Titlul de mai sus putea fi foarte bine altul: Croazieră în oraşul de 5 stele! Pentru că la fiecare ploaie sănătoasă, oraşul se inundă. Sunt zone întregi (chiar din centru) care ajung, la propriu, sub ape. Dacă Kevin Costner ar vrea să mai facă o continuare la nereuşita peliculă "Lumea Apelor", filmările s-ar putea aranja, liniştit, la Cluj.

Video 2: 
Video 3: 
Video 4: 

Râdem, glumim, dar când se-nnorează, clujenii trebuie să fie pe fază. Că dacă vine o ploaie cât de cât serioasă, apa pune stăpânire pe parcări, pe trotuare sau chiar pe carosabil, şi ajunge uşor la glezne sau peste pragul maşinilor. Traficul este imediat sugrumat şi e de-a dreptul o aventură dacă nu chiar un risc să ieşi pe o astfel de vreme în oraş.

Indiferent cum: pieton sau şofer. No, bun. Şi-atunci pentru ce mai plăteşte Primăria, anual, din banii contribuabililor, curăţarea canalelor de materialul aluvionar depus de apele curgătoare? Rezultatul îi fix acelaşi. Inundaţii şi oameni iritaţi la maxim.

Sunt câteva locuri în Cluj unde apa se acumulează rapid din cauza lucrărilor de întreţinere prost făcute, unde e foarte simplu să rămâi cu maşina "suspendat". Mă gândesc la strada Observatorului, în cartierul Zorilor, la al doilea sens giratoriu, înainte de a urca spre Spitalul de Recuperare. No, acolo să te ţii! Se acumulează apa ca într-un soi de defileu. Mai lipsesc gondolierii. Poate că ar trebui exploatată cumva situaţia, dacă tot ne vrem Capitală Culturală a Europei, folosindu-ne de superbul slogan - "Ce te aşteaptă la East-ul West-ului? O lume inundată". Şi cu asta, Servus!

Lucrurile nu se termină, însă, aici, pe Dorobanţilor, pe Horea, la Podul Calvaria, în zona Podului Ira, pe Calea Floreşti întâlneşti situaţii similare. Iar pe Calea Turzii apele mătură cam tot ce prind în cale. Şi când te mai gândeşti că acum se şi lucrează acolo, imaginea aduce a coşmar.

Aşa că dacă apar accidente nu mai surpinde pe nimeni. Mai sunt şoferi care nu cunosc zona şi încurcă şi mai tare circulaţia. Doar Clujul e tranzitat zilnic de peste 500.000 de oameni. Mulţi din judeţe în care şofatul e limbă străină şi atunci să te ţii, nene. În plus, când plouă, îşi mai fac apariţia şoferii de weekend, la fel de talentaţi la condusul maşinii precum halterofilii la balet. Deci toate astea adunate peste oraşul inundat, dau impresia unei organizări BETON!

Recomandarea pentru clujenii încercaţi de vremuri ploioase e să aibă musai la ei o îmbrăcăminte cât mai adecvată pentru apă. Nu ar fi rău, ca pe lângă colac şi vesta de salvare, să-şi ia şi-o undiţă. Din lacul de la Chios populat recent cu peşte, mai ştii peste ce poţi da în irealul itinerariu de pe drumurile inundate ale metropolei?

Şi dacă tot e Clujul inundat, Primăria se face că plouă!

 

 

Voteaza articolul
3.8 / 5 (15 voturi)
Articole din aceeasi categorie
Parafrazarea numelui unui celebru film mi se pare sugestiv pentru emoţia trăită la întâlnirea cu generaţii de elevi şi dascăli de la prima şcoală.
15 Iun. 2018
07:45
1
Știu, serviciul de urgență e gratuit în România.
09 Mai. 2018
10:21
4
Să ne imaginăm următoarea scenă. Băieții de la Arsenal înfulecau fripturi cu cartofi prăjiți când Wenger poposea în Insulă venind din îndepărtata Japonie, prin 1996.
26 Apr. 2018
15:53
1
România este pe ultimul loc în ceea ce priveşte siguranţa drumurilor din Uniunea Europeană.
16 Apr. 2018
10:00
7
Trenul accelerat Timișoara - Iași pleacă în 3 minute de la linia 3. Trenul accelerat Timișoara - Iași pleacă în 3 minute de la linia 3.
02 Apr. 2018
11:14
7
"...suntem obligaţi să finalizăm autostrada până în 2016, pentru că am reuşit să o introducem pe alocarea financiară 2007 - 2013.
26 Mar. 2018
11:12
7

Post new comment

Comentarii

Ziarist de doi bani. Cu articolele tale ești penibil.

As adauga Taietura Turcului.
De fapt, smenul e asta: se plateste orice, se executa prost. Asa ca se mai plateste, se mai repara, se mai executa, tot prost, se mai plateste si tot asa. E calea sigura de a cheltui bani la greu dar a ramane in mizerie. Asa se face si in tarile africane (tot din cauza coruptiei si a incompetentei), de-asta sunt tot cam in acelasi loc din care au plecat. Asa se face si in Romania (si la Cluj), de-asta dupa sute de milioane de euro bagate in infrastructura, aceasta tot cam la acelasi nivel e. Iar la nivel de tara se baga multe miliarde, doar ca nu se prea vede.
Ma rog, cel mai mult mergem in orasul in care locuim, asa ca acolo ne doare mai tare. Dar pe Boc nu-l doare, el e multumit si asa.

" Mulţi din judeţe în care şofatul e limbă străină" - sa inteleg ca doar noi clujenii suntem buni la sofat????
ii ca si chestia ca romanu ii cel mai tare, cel mai destept....etc dar nimeni nu-i prieten cu el, numai o amarata de mare de care isi bate joc in fiecare an.
sau te-ai referit la masinile cu numere de AB; SJ si similare (scuze dar asa este).

da cu voi ungurii cine-i prieten? satana....
ca pe la Bruxelles sunteti niste neica nimeni

da cu voi ungurii cine-i prieten? satana....
ca pe la Bruxelles sunteti niste neica nimeni

Sa mai adaugi si proaspat reabilitata strada a Oasului unde ieri se scurgeau paraiele de pe dealuri cu pamantul si pietrisul aferent!

cand ploua muta-te la Bucale ca acolo nu vine Kevin Costner acolo vine Venetia.

Adaugă comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.

Filtered HTML

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Filtered words will be replaced with the filtered version of the word.
  • Taguri HTML permiseŞ <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență vor fi șterse.

Comentarii

01 Jan. 1970
02:00
01 Jan. 1970
02:00
01 Jan. 1970
02:00
Inchide